Traseu turistic 3

Traseu nr.3: Nucu - Scaunele lui Negru Vodă - Peștera (Fundul peșterii) - Dionisie Torcătorul - Bisericuța lui Iosif și retur

Timp estimat: 2h ½ - 3 h

Ieşirea din Nucu pe drumul ştiut până la Pieptene. De aici zăreşti în piatra din malul Gârlei Nucului o scobitură. Ai ajuns La Copăiţă.
Treci apa şi urci cărarea de sub stânci până la obârşia Izvorului Vărzăriei. O expediţie l-a botezat livresc Izvorul lui Zamolxis, scriind numele pe stânca de sub care se naşte. N-au ştiut că apa avea alt nume: Izvorul Tămăduirii. Avea nume, renume şi o legendă, păstrate de călugării schitului apropiat Profiru. Stânca de sub care curge e Piatra Fetii, de pe ea s-au aruncat căteva fete ale localnicilor încolţite de năvălitori. Unde au căzut ele, a ţâşnit apa cu proprietăţi miraculoase. Fără a fi caldă, nu îngheaţă niciodată. Despre puterea ei tămăduitoare vorbeşte însemnarea făcută pe o carte veche a schitului: "Cine face 3 cruci, spune 3 rugăciuni şi bea de 3 ori din apa mea înainte de răsărit 33 de zile şi apoi de 3 ori 33 de zile în asfinţit nu va fi bolnav 33 de ani. Cine face 3 cruci, spune 3 rugăciuni şi se scaldă de 3 ori 33 de zile înainte de răsărit şi apoi de 3 ori 33 de zile în asfinţit se va simţi ca la 33 de ani. Cine face şi una şi alta, 33 de ani, nu va fi niciodată bolnav, va muri sănătos, iar sufletul lui va ajunge în rai".

PEŞTERA denumită și Fundul Peșterii se găseşte pe a doua vale de la izvor. A fost folosită ca locuinţă şi lăcaş cu funcţii magico-religioase în preistorie. Pereţii sunt o "adevărată arhivă istorică şi de artă" datorită reprezentărilor de pe ei. Tehnica folosită este incizia, zgârierea pe perete a figurii, obiectului sau simbolului. Grafitele redau arme: vârfuri de lănci, de săgeţi (suli- ţe) cu sau fără tijă (coada de lemn), pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară (Basarabi, Clisura Dunării) sau în străinătate (Spania, Franţa, Italia): arcul cu săgeata gata să plece, pentagrama, mâna dreaptă, diverse figuri antropomorfe, unghiuri, triunghiuri, alte figuri geometrice, scara cu trepte în x, litera H cu braţele unite în x, pomi etc. Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au su- prapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau chirilice, ani etc. Rezultă 3 perioade de locuire: a) sfârşitul bronzului şi începutul epocii fierului (2000-1200 î.H.), când comunităţile culturale buzoiene de tip Monteoru şi cele din ves- tul Europei practicau cultul armelor, ca ecou al progreselor metalurgiei şi al încrederii omului cu armă în forţa sa; b) Hallsttat-ul târziu, sfârşitul primei vârste a fierului (sec. VI-IV î.H.), mânuitorii pumnalelor akinakes fiind geto-dacii; c) epoca feudală (sec. XIII-XIX), incizii făcute de călugări sihaştri şi, din sec. al XVII-lea, de închinătorii schitului rupestru Profiru amenajat aici. Doar enumerarea perioadelor evidenţiază o impresionantă continuitate de locuire şi face din Peştera un monument excepţional. Ea, susţin istoricii şi teologii, arată că "unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică", formând "o zonă sacră", unde se adorau armele, apa şi soarele. Ulterior au devenit "patria" asceţilor geto-daci, care în "epoca martirilor" le-au cedat "misionarilor veniţi din părţile Ciliciei" şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici "cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dacia Pontică (Dobrogea)".
La momentul actual, această locație a fost închisă cu gratii metalice, de către Muzeul Județean de Istorie Buzău, întrucât pereții au fost vandalizați de persoane necunoscute.

Urcând abrupt aproximativ 30 m, ajungi la SCAUNELE LUI NEGRU VODĂ. Pe stâncă s-au format 3 şanţuri paralele. Deasupra lor, câte o scobitură ca un fotoliu, iar peste ele, un scaun mai impozant - "jilţul domnesc". Dacă sub şanţuri nu ar fi stat nimeni sau ar fi stat 1, 2, 3 căpitani, atunci "scaunul" de judecată al lui Negru Vodă ar fi cuprins 3, 6, 9 sau 12 oa- meni. După rugă, au băut apă tămăduitoare şi au început primul "divan". Domnitorul le-a mulţumit pentru alungarea tătarilor, i-a dat fiecăruia moşia lui şi i-a sfătuit cum să-şi aşeze satul, le-a amintit datoriile către ţara în primejdie şi către domnie, le-a dat în grijă "pe veci" potecile plaiurilor şi "cordonul" munţilor, i-a poftit din nou la închinare, rugă şi apă, apoi "i-a slobozit în pace". Azi orice cale spre scaune a dispărut. Ca să guşti bucuria de a sta în ele să-ţi laşi trupul, mintea şi sufletul să se îmbete de aer tare, de legendă şi de istorie, eşti obligat să foloseşti frânghia. În spatele scaunelor se află Peştera Mică. Nu prezintă urme de locuire. Curentul din interior şi hornul ascendent din fund presupun comunicarea cu vârful stâncii, deci un posibil refugiu intempestiv.

Treci noroiul de la baza stâncii, străbaţi poiana cu bolovani şi pe cealaltă culme vezi PEŞTERA LUI DIONISIE TORCĂTORUL. Pintenul terminal îngoropat în pământ şi bolovani seamănă de departe cu un cap de om. Este un martor (trovant) de eroziune sarmatică, având în vârf intrarea şi ferestrele acestui adăpost din sec. III-IV. Spre a ajunge în "buncărul" lui Dionisie nu cobori, ci urci cu scara care se putea ridica. Are vizibilitate asupra Văii Bordeiului, şi putând fi un altar audian. Amenajarea ca locuinţă (chilie) de schimnic este altă etapă de locuire, când tavanul şi pereţii au fost lutuiţi. Are lăcaşuri pentru fixat patul, masa şi un război de ţesut vertical. În altă etapă i s-a săpat spre nord un altar, iar lângă stâncile de jos s-au ridicat chilii de lemn. Dionisie, care i-a dat numele, a locuit-o în sec. al XIX-lea; priceput la tors şi ţesut, s-a retras şi a murit la Schitul Cheia. Stâncile din jur sunt arealul ideal şi exclusiv pentru garofiţa de stâncă, plantă ocrotită. O prăbuşire, ca un horn, te lasă să vezi jos iarba de la 15-20 m.

Cărarea urmărește coama dealului, prin pădure și te scoate apoi la BISERICUŢA LUI IOSIF, cea mai impozantă dintre bisericuţele în piatră de la Nucu. Săpată într-o stâncă uriaşă, se conservă ca la început, cu intrarea în trepte precis tăiată. Dispusă S-N, are la mijloc o uşoară gâtuire explicabilă prin compartimentare iniţială în 2 încăperi sau prin săparea în 2 etape. Pentru "îndulcirea" condiţiilor de locuit, a fost duşumită, şi pereţii lutuiţi. Fumul din prima încăpere ieşea pe un horn ingenios. A doua încăpere (bisericuţa) are altarul spre nord, cu nişele cunoscute şi lăcaş pentru icoana hramului. La mijloc, o fereastră. Pentru protejarea intrării şi ferestrei împotriva scurgerilor de pe stâncă s-au săpat şanţuri în arc frânt (bolta gotică, sec. al XIV-lea). Deasupra intrării este incizat un peşte, simbol paleocreştin. I s-a adăugat un pridvor de lemn. 

Urmele grinzilor acoperişului îngropat în stâncă au lăsat în peretele înclinat un desen perfect simetric. Totul arată că aici a fost o însemnată bisericuţă, probabil cea a mânăstirii Ioan Bogoslov. Datarea aşezării în sec. III-IV este unanimă. Iosif era confesor la mânăstirea Sf. Gheorghe. Despre el C.D.Aricescu a lansat unele legende. În faţă se înalţă un brad falnic, catarg al Carpaţilor. În 1871 când Al. Odobescu vizita zona însoţit de pictorul H.Trenk, în desenele acestuia bradul apare cât un mijloc de haiduc. Întrecându-se, pe verticală, cu stânca şi câştigând disputa, bradul lui Trenk înfruntă vremea şi cheamă. La întoarcere, ieşi din pădure pe la Ciuciurul Puturos, perechea celui de sub Martirea, treci gârla şi ieşi la drumul de căruţe, urmând traseul de întorcere în sat.

Notă: Informațiile și descrierea traseelor au fost extrase din lucrările și materialele puse la dispoziție de profesorul Ilie Mandricel, dascăl din localitate și un neobosit căutător - truditor prin arhive al istoriei locurilor și localnicilor din Bozioru.